Nici muzica vesela nu-si mai face efectul,
Se pare ca in creierul meu s-a inserat `defectul`.
Nu stiu ce se intampla cu mine mai mereu...
Parca sunt o marioneta si nu pot face ce vreau eu.
Ma prefac ca sunt fericita-n exterior,
Dar nimeni nu stie ca-s zdrobita-n interior.
Sunt prinsa-n lanturi grele de fier si putrezite,
Iar situatiile triste devin din ce in ce mai infinite.
Totul este pus in ordine si-asteapta-un simplu semn.
Dar mintea mi-e mobilizata, iar corpul e de lemn.
Am nevoie de ceva ajutor, pentru ca singura nu pot scapa...
Din aceasta lumea transparenta si parca moarta eu nu pot evada.
Incerc sa ma mint ca totul e normal si fericit,
Dar creierul numai stie sa minta; el a putrezit.
Ma sufoc, n-am aer incerc din rasputeri sa evadez,
Ceea ce ma tine pe mine e mult mai puternic si...cedez.
cunosc sentimentul:|...sincera sa fiu,cred k indiferent kt d rau ne-am simti trb sa privim inainte si sa ne bucuram de orice lucru marunt...asta ne-ar putea ajuta sa iesim dintr-o astfel de stare...te pup:*
RăspundețiȘtergereromy...daca, cum ai spus u: "Dar nimeni nu stie ca-s zdrobita-n interior." inseamna k nu ai pr adevarati prin jurul tau care sa-si dea seama cum te simti q adevarat, pt k un pr adevarat stie si asculta si ceea ce nu spui!
RăspundețiȘtergerepoi stai tu calma ca au observat si prietenii:)) cam greu sa ma ascund...:))
RăspundețiȘtergereFrumoasa poezia. Creativitate 100% . Felicitari!
RăspundețiȘtergereIti doresc ca Dumnezeu sa aiba grija de tine si iti urez succes in drumul tau in viata !