Intr-o zi Eliza, pe strada se plimba/ Cu cainele ei Bubi si mersul ii placea.
Ea atingea copacii,simtind al lor miros/ Si radea cu pofta, stand pe iarba jos.
Ajuns-acasa seara, cu Bubi langa ea/ Atinge usor clanta si-ncepe-a saluta.
Dar mama ei o cearta, ca a venit tarziu/ iar tatal o jigneste cu-o vorba in pustiu.
Eliza, suparata, merge la ea in pat/ Si plange fara lacrimi ce nu au existat.
Era o fata blanda si nu avea nicio prietena,niciuna./ Decat pe acel caine care o insotea intotdeauna.
Parintii-i reprosau ca umbla de nebuna/ Daca facea un accident, ei nu erau de vina.
Dar ea avea un dar;vedea-n suflet la oameni/ Ii ajuta si asculta si nimic din ce facea nu regreta.
Dar oamenii o ignorau sau taceau cand ea venea/ Pentru c-avea un defect: acela, de a nu putea vedea.
Intr-o seara,pe cand se ruga, ea i-a spus lui Dumnezeu asa:
-Oare dorintele se pot indeplini?Daca da, Doamne: oare cum o fii sa poti vedea?
In acea noapte, Dumnezeu i-a aparut in vis: -Fetita mea, azi viata ta s-a-nchis.
Caci de maine,alta viata vei avea,daca te vei ghida dupa inima mea.
-Doamne te-aud,dar nu te pot vedea/ Doamne te simt, si-ti simt bunatatea ta.
Dar o singura dorinta si eu as avea...Aceea de a te putea vedea.
-Fata mea, maine o minune se va-ndeplini;
Ca tu sa poti vedea, eu asta voi sorti.
-Doamne,vreau sa vad de maine culoarea minunat-a vietii;
Sa vad lumea si parintii, bucurosi de mine insami.
-Fata mea, daca asta ti-e dorinta, eu ti-o pot indeplini;
Nu uita ca de maine fericita tu vei fii.
Dimineata soarele stralucea la ea-n fereastra;
Si cum s-a dat jos din pat, imediat s-a-mpiedicat.
Parintii au venit in graba ca sa vada ce se-ntampla.
Dar pana sa vina ei, Eliza cam dadea sa planga.
De atunci ei o respecta, o iubesc si-i dau atentie,
Iar fata e fericita ca dorinta-i implinita.
Cand mergea acum in parc, toata lumea o iubea
Si prieteni multi avea si acasa-i invita.
Cand unul era mai trist, il inveselea pe loc.
Ca sa ajute pe ceilalti, baga si mana in foc.
Si cand Eliza vorbea, cu a ei prietena Maria,
Ea visul il povestea si Maria-l asculta.
-Dar Eliza, nu-nteleg/ De ce ti-ai pus acea dorinta?
Trebuia sa vrei sa vezi, nu s-asculti oamenii cu credinta.
-Maria tu nu-ntelegi; eu acum sunt fericita.
Pentru ca eu pot vedea; nu cu ochii, ci cu inima.
Eu vad inima cea blanda a persoanelor din preajma mea,
Imi place s-ascult muzica, chiar daca nu pot vedea.
Si ce sa vad Maria draga? bani, invidie, cearta si durere?
Hoti ce fura, pacalesc, egoism si razbunare din placere?
Sa vad oameni care-i fac pe altii sa sufere,
Sa vad nedreptate, minciuna si seriozitate acolo unde-i voie buna?
Acei oameni care vad, se prefac din rasputeri;
Daca nu vad ei prietenii care-i asteapta mereu
Se numesc orbi, pe cuvantul meu.
Daca nu vad ei partea frumoasa a vietii,
Un caine, o floare, cineva care are nevoie de o imbratisare si-o asteapta pana moare...
Ce sa vada, cearta? Ce sa mai vada, ura?
Si pentru ce? Viata trece. Si ei sunt doar...orbi.
In schimb eu vad culoarea si sensul vietii;
Caldura din imbratisare si zambetul diminetii;
Vad lacrima fierbinte ce curge de fericire,
Cand eu spun o poveste si celalalt isi da seama ca viata-i plina de iubire.
Oare ma veti crede? Eliza-i fericirea mea.
Un vazator nu vede,
Ce ea poate vedea.
