Inca mai cred in tine si e de ajuns.  ;)

Totul este sa iti doresti cu adevarat. 

Iluzia unei tinere..

O alta ora tarzie din noapte in care-as vrea sa scriu niste versuri trece;

Caci ma gandesc la noi si nu am ispiratie. De ce sa ma prefac ca scriu scenarii de iubire, de despartire?

Cand pot scrie simplu-aceste versuri care nu ma intereseaza daca rimeaza sau nu...Pentru ca aminirea ta mi-e vaga.

Muzicalitatea versurilor de altadata nu-si mai are rostul pe pagina asta mazgalita de mainile mele flamande de adevar.

Pasiunea, nici ea nu-si are rostul aici. Asta e o pagina vaga si urata; despre sentimente-n praf fara vreo intersectie cu lumea reala.

Nici visele mele cu tine nu le mai pot asterne c-un simplu creion pe-o foaie alba, caci ce rost ar avea daca nu se-ndeplinesc?

Pagina asta in curand inexistenta, va fi pentru tine ceva normal, amuzant probabil, caci nu-ti vei da niciodata seama...

O s-o pun pe masa si o sa astept sa o citesti...ca de fiecare data...in curand se va umple de praf, biata, si mi-am obosit manutele degeaba scriind ceva in ea, ce practic, nu te-intereseaza, caci ai un suflet mult prea rece..

O s-o numesc scrisoare de multumire. Sterg tot ce am scris pana acum si scriu ceea ce urmeaza:

Iti multumesc ca nu te gandesti la mine, ca nu ma suni, ca nu ma placi, nu ma suporti, nu ma iubesti. Caci viata e vesnica si noi suntem nemuritori si ai timp sa ma iubesti si 500 de ani... Cred ca daca omul ar fi muritor, m-ai iubi, am incerca sa ne unim destinele catre infinit si ne-am bucura de ultimele clipe de viata.

Dar, cum suntem nemuritori, avem timp sa ne iubim mai in colo, cum zici tu... peste-o vecie.

Dac-am fi muritori, ti-as transforma putinii ani pe care ii traim intr-un adevarat colt de rai si jur ca n-ai regreta.

Dac-am fi batrani, te-as iubi neconditionat si ti-as oferi chiar si bastonul meu. Te-as lasa sa-mi citesti poezii, povesti si ti-as sterge ochelarii aburiti de atata sudoare. Am depana amintiri, stand imbratisati intr-un fotoliu, langa foc, intr-o toamna...

Dac-am fi muritori si-am fi adulti am locui amandoi intr-o casuta langa malul marii, ca seara, cand soseste, sa ne gaseasca plimbandu-ne pe plaja, macand inghetatata , alergand, inotand.

Dar, cum nu suntem muritori, nu ne iubim, caci nu ai timp de mine-acum, ci peste-un veac.

Dar...?! Dac-am fi doi adolescenti muritori?Oare ce am face?

Pai cred ca ne-am da seama ca viata trece cat ai clipi si nu am fi asa pretentiosi, gelodi, egoisti, fricosi... Am spune...Si dac-am incerca? Si am uita de tot, de toate, si ne-am iubi in fiecare zi, caci adolescenta e ce amai frumoasa etapa a vietii unui muritor.

Dac-as fi o adolescenta, as fi frumoasa, visatoare, amuzanta... Si... as mai face ceva. M-as indragosti de tine, pai ce altceva sa fac?...Dac-as fi o-adolescenta muritoare, as muri-n bratele tale.

Dar tu ce ai face?Mi-ai zambi?Mi-ai vorbi?Mi-ai fura un sarut?Mi-ai scrie poezii? Mi-ai cumpara ciocolata? Ne-am distra impreuna, am alerga, am dansa, ne-am privi, am sta imbratisati?Stii, chestii pe care le fac muritorii...

Sau ai avea un suflet rece si nu ti-ar pasa de mine, nu mi-ai sterge lacrima cand iti duc dorul, m-ai ignora?

Nu cred..este imposibil asa ceva! Cum sa nu iubesti tu o muritoare, ce-ti cade-n bratele tale?

Si as mai face ceva...ti-as oferi zambetul meu in fiecare zi. Ti-as da mana mea, sa ma prinzi cu-a ta, sa te prind cu-a mea, si sa-mi zambesti asa.

:)

Discutie

Ce-as putea scrie despre tine?
-Nebun...
Altceva?
-Ciudat...
Si?
-Greu de inteles.
Cam atat, se pare...
-Nu. Mai poti scrie ceva despre mine. Hai ca poti!
Traiesti intr-o lume a ta?
-Trebuie sa fie raspuns, nu intrebare.
O.K.
-Nu ca O.K., continua.
E greu...
-...
Ignorant, enervant, dar nu prea.
-Nu m-ai lamurit.
Bine! Esti insuportabil! Jur ca te-as bate! Imi provoci nervi! Jur ca nu as putea trai cu tine pe planeta...
-Si totusi traiesti.
Fara totusi! Si da, de-abia traiesc, cu tine pe planteta...
-Nu te abate de la subiect.
Dar tu ai inceput primul!
-Nu se pune.
Ah! Nu te mai suport! Indiferenta ta imi provoaca acum greata... Nu te mai suport! Plec! Ah... nu am unde sa plec. Pleaca tu!
-Ha, ha. Nu vreau.
Lasaaaaaa-maaaa in pace!!! Stiu ca esti atat de plin de tine, ca vrei sa-mi faci viata imposibila si reusesti!
-Dar ca te iubesc stii?
Nu...
-Nici nu trebuie:))

mi-e frig.

Arată-mi!


Arata-mi ca poti,
Arata-mi cum poti.
Invata-ma...


Cum sa zambesc in intunericul ce ma apasa...
zi de zi...
noapte de noapte.
Cum sa simt;
Sa simt ca altadata, cu emotii
nu cu masti! Arata-mi fapte!


Vorbele sunt asa,-ntr-o doara...
Nimic nu ma incalzeste.
Doar tu poti sa mai aprinzi acea faclie, 
care ma alina cand totu-n jurul meu 
ma-nghesuia.
Nu-ti cer nimic.
Lumea glumeste,dar greseste ce tot vorbeste 
Caci nu imi pasa.
Nimic nu ma incalzeste.
mi-e frig tot timpul...


Nu am cu ce ma acoperi de gerul asta ascutit
care ma injunghie, pana la sufocare.
Aici nu-i loc de caldura.
Poate de o luminita care palpaie a speranta, dar
de caldura, acea caldura linistita, moale, parfumata...
Niciodata...
Of...mi-e atat de frig!
si mi-e groaza de tot.


Dar te rog, arata-mi!


Arata-mi ca poti fi tu!
Arata-mi cum poti sa stralucesti
si-ncontinuu o sa te privesc in intuneric...
Caci, privindu-te
Eu ma incalzesc.

Cadavrul

Ea lesina in bratele iubitului

Pentru c-a luat o doza mare

Si mai trai vreo 5 minute

Si delira, dadea-n visare.

Perdele ii curgeau din ochi baiatului

Si o tinea in brate tare.

Nu mai avea putere, pentru ca

Stia ca in curand ea moare.

Si o-nvartea-n brate la nesfarsit,

Nemaivazand, neauzind nimic.

Pentru el, 5 minute-nsemnau acum un infinit

Caci erau ultimele.

Trecura 5 minute; fata moare.

El, de durere n-o da jos din brate,

Mai sta-nc-ora cu cadavrul in a lui splendoare,

Dansand cu el la nesfarsit.

Trece-alta ora, plina de visare

Cadavru-i din ce in ce mai greu.

El, repetand striga cu dor si jale:

-Cadavrul meu! Cadavrul meu!

Si rupt de brate, el da jos cadavrul,

Se pune langa el si il jeleste,

Trec 5 minute, el se odihneste

Si-l ia din nou in brate si il invarteste.

Tabloul

De ce tot stai in continuare pe perete,

Holbandu-te la mine?

Nu pot nici sa respir, sa stau, sa scriu sau

sa gandesc

Atunci cand ochii pe perete-ti intalnesc

in fiecare clipa.

E mare-al tau portret.

Se-ntinde pe tot peretele opus ferestrei,

iar dimineata soarele-si revarsa prima lui raza

pe chipul tau, luminandu-l,

si ajunge chiar sa ma orbeasca,

de nu-ti mai intalnesc ochii.

Iar seara intuneca toata camera 

si numai tabloul tau

parca prinde viata.

Ochii-ti devin acum furiosi, 

privirea fixa si atintita incontinuu catre mine...

Mi-e frica noaptea cand ma uit la tine.

Mi-e frica sa-ti dau jos tabloul;

poate se pune la loc singur.

Este interesant de ciudat ca noaptea am cosmaruri

cu tabloul de tine!

ca vine spre mine...

Ma trezesc... E luna plina.

Privirea automat mi se intoarce pe peretele tau.

Ma ingrozesc. Tabloul nu se afla pe perete.

Nu-mi amintesc sa fii incercat macar sa-l dau vreodata jos.

Sau oare...s-a dat singur jos? Raman intepenita.

Privirea-mi ramane muta pe peretele gol.

Sunt ingrozita... Nu vreau sa privesc acum in alta parte!

E noapte cu luna plina. Tremur. Mi-e frica.

Ceva ma-nteapa...si nu e perna moale.

Ma uit in jur...

Niste ochi sunt atintiti catre mine de parc-ar vrea sa ma ucida.  Aoleu!

Tablou-i in pat cu mine.

Hmm...

Venit-a sumbru-n fata mea,

Cu ochii mici, misteriosi;

Ramas-am eu fara de glas-

Cu ochi fricosi.

Pasit-am usor inapoi

Si tremuram din rasputeri;

Iar el in brate m-a luat-

Am lesinat.

Si m-am trezit in acel loc;

Era pustiu,fara de el.

Si totul parea ca un joc;

Era mister.

M-am ridicat si-am cautat

O viata-ntreaga dupa el.

Nu l-am gasit, deoarece

Era mister!

Era mister…

Eliza

Intr-o zi Eliza, pe strada se plimba/ Cu cainele ei Bubi si mersul ii placea.

Ea atingea copacii,simtind al lor miros/ Si radea cu pofta, stand pe iarba jos.

Ajuns-acasa seara, cu Bubi langa ea/ Atinge usor clanta si-ncepe-a saluta.

Dar mama ei o cearta, ca a venit tarziu/ iar tatal o jigneste cu-o vorba in pustiu.

Eliza, suparata, merge la ea in pat/ Si plange fara lacrimi ce nu au existat.

Era o fata blanda si nu avea nicio prietena,niciuna./ Decat pe acel caine care o insotea intotdeauna.

Parintii-i reprosau ca umbla de nebuna/ Daca facea un accident, ei nu erau de vina.

Dar ea avea un dar;vedea-n suflet la oameni/ Ii ajuta si asculta si nimic din ce facea nu regreta.

Dar oamenii o ignorau sau taceau cand ea venea/ Pentru c-avea un defect: acela, de a nu putea vedea.

Intr-o seara,pe cand se ruga, ea i-a spus lui Dumnezeu asa:

-Oare dorintele se pot indeplini?Daca da, Doamne: oare cum o fii sa poti vedea?

In acea noapte, Dumnezeu i-a aparut in vis: -Fetita mea, azi viata ta s-a-nchis.

Caci de maine,alta viata vei avea,daca te vei ghida dupa inima mea.

-Doamne te-aud,dar nu te pot vedea/ Doamne te simt, si-ti simt bunatatea ta.

Dar o singura dorinta si eu as avea...Aceea de a te putea vedea.

-Fata mea, maine o minune se va-ndeplini;

Ca tu sa poti vedea, eu asta voi sorti.

-Doamne,vreau sa vad de maine culoarea minunat-a vietii;

Sa vad lumea si parintii, bucurosi de mine insami.

-Fata mea, daca asta ti-e dorinta, eu ti-o pot indeplini;

Nu uita ca de maine fericita tu vei fii.

Dimineata soarele stralucea la ea-n fereastra;

Si cum s-a dat jos din pat, imediat s-a-mpiedicat.

Parintii au venit in graba ca sa vada ce se-ntampla.

Dar pana sa vina ei, Eliza cam dadea sa planga.

De atunci ei o respecta, o iubesc si-i dau atentie,

Iar fata e fericita ca dorinta-i implinita.

Cand mergea acum in parc, toata lumea o iubea

Si prieteni multi avea si acasa-i invita.

Cand unul era mai trist, il inveselea pe loc.

Ca sa ajute pe ceilalti, baga si mana in foc.

Si cand Eliza vorbea, cu a ei prietena Maria,

Ea visul il povestea si Maria-l asculta.

-Dar Eliza, nu-nteleg/ De ce ti-ai pus acea dorinta?

Trebuia sa vrei sa vezi, nu s-asculti oamenii cu credinta.

-Maria tu nu-ntelegi; eu acum sunt fericita.

Pentru ca eu pot vedea; nu cu ochii, ci cu inima.

Eu vad inima cea blanda a persoanelor din preajma mea,

Imi place s-ascult muzica, chiar daca nu pot vedea.

Si ce sa vad Maria draga? bani, invidie, cearta si durere?

Hoti ce fura, pacalesc, egoism si razbunare din placere?

Sa vad oameni care-i fac pe altii sa sufere,

Sa vad nedreptate, minciuna si seriozitate acolo unde-i voie buna?

Acei oameni care vad, se prefac din rasputeri;

Daca nu vad ei prietenii care-i asteapta mereu

Se numesc orbi, pe cuvantul meu.

Daca  nu vad ei partea frumoasa a vietii,

Un caine, o floare, cineva care are nevoie de o imbratisare si-o asteapta pana moare...

Ce sa vada, cearta? Ce sa mai vada, ura?

Si pentru ce? Viata trece. Si ei sunt doar...orbi.

In schimb eu vad culoarea si sensul vietii;

Caldura din imbratisare si zambetul diminetii;

Vad lacrima fierbinte ce curge de fericire,

Cand eu spun o poveste si celalalt isi da seama ca viata-i plina de iubire. 

Oare ma veti crede? Eliza-i fericirea mea.

Un vazator nu vede,

Ce ea poate vedea.

Eu si eu...moarta si vie.

Era un vis ciudat in care te cautam pe tine. 

Dar tot fugeai

incontinuu de mine...

pana cand ai disparut

intr-o mare de ceata.

Si eu eram doua persoane

Identice ca doua gemene dar amandoua reprezentau 'eu', persoana mea.

Dar una era mai naiva si depindea de cealalta.

Si acea persoana naiva, nu imi inchipui cum, dar si-a dorit sa moara. S-a urcat intr-un copac si s-a lasat dusa de propria-i greutate pana cand... corpul ei a devenit lipsit de puteri si flutura in vant...de fapt, era si corpul meu, practic.

Si eu, cea de-a doua persoana imi priveam ingrozita jumatatea. 

A fost data jos...

Ingrozita, eu am ales sa fug...de propria-mi persoana, sa ma ascund de lumea reala sau poate ireala.

Stiam ca era vina mea. Jumatatea mea nu trebuise sa moara din a mea cauza. Dar m-am intors sa ma privesc inca o data. E atat de ciudat sa te privesti mort...si tu sa fii viu...parca ai fii ambele persoane.

Jumatatea naiva s-a uitat la mine si atunci m-am oglindit in ochii ei...ochii mei...ochii nostri...

S-a repezit ca o fantoma ce era, la mine, maraind ingrozitor. Exact ca un strigoi. Spera sa agate un ultim fir de viata.

Imi parea atat de rau sa stiu, adica sa vad cum o fantoma isi dorea sa traiasca si realizase asta tocmai atunci cand era prea tarziu. Asa se intampla intotdeauna.

Se uita fix in ochii mei, cu a sa privire demonica, dorind sa se razbune, dar mi se rupea sufletul cand o vedeam cum 'cere viata' si nu primea. Nu se mai putea intoarce vreodata in viata asta...

Iar eu, am decis sa traiesc in umbra si fugind mereu de adevar...Era atat de oribil sa ma vad pe mine...nu chiar atat de vie...intr-un copac. 

Dar macar eu am ales sa traiesc.

NOI FARA DE NOI

Privirea ta...Avea ceva in ea.

Era...

Atat de plina

De bunatate, de seninatate.

Erai un inger, un inger dragul meu.

Zambeai continuu si ma omorai

Cat de fermecator erai.

Pluteai de fericire

Si parca,

Erai ca un copil

Si te bucurai

Atat de mult cand ma vedeai.

Parca ma devorai,

Cu priviri ma cucereai,

Cu mine te jucai...

Doamne, cat de mult radeai...

Cat de mult ma doreai...

Cel mai mult, enorm de mult.

Ne imbratisam de un infinit de ori

Si ne certam;

Ca infinitul tau

Era mai mare ca al meu.

Ne doream

Sa fim doar noi doi pe vecie.

Cu lacrimi de suras noi ne doream

Sa fim doar `noi`.

Acel `noi`...

Care acum s-a destramat,

Nu stiu ce ti s-a intamplat.

Ceva in tine s-a schimbat...

Nu pot sa aflu,

Nu vrei sa aflu.

Acum, esti doar un simplu `tu` fara de mine,

Acum eu-s doar o amarata si pustie `eu` fara de tine,

Acum noi suntem...

Doi simpli necunoscuti;

Acum nu suntem

Si nu am fost vreodata iubiti.

Imobilizare

Nici muzica vesela nu-si mai face efectul,

Se pare ca in creierul meu s-a inserat `defectul`.

Nu stiu ce se intampla cu mine mai mereu...

Parca sunt o marioneta si nu pot face ce vreau eu.

Ma prefac ca sunt fericita-n exterior,

Dar nimeni nu stie ca-s zdrobita-n interior.

Sunt prinsa-n lanturi grele de fier si putrezite,

Iar situatiile triste devin din ce in ce mai infinite.

Totul este pus in ordine si-asteapta-un simplu semn.

Dar mintea mi-e mobilizata, iar corpul e de lemn.

Am nevoie de ceva ajutor, pentru ca singura nu pot scapa...

Din aceasta lumea transparenta si parca moarta eu nu pot evada.

Incerc sa ma mint ca totul e normal si fericit,

Dar creierul numai stie sa minta; el a putrezit.

Ma sufoc, n-am aer incerc din rasputeri sa evadez,

Ceea ce ma tine pe mine e mult mai puternic si...cedez.

Pata de pe covor

Vad o pata mare pe covor de cafea;

O sterg o ora-n sir si vda ca nu se ia.

Ce are pata cu mine?Eu n-am nimic cu ea!

Astazi nici macar nu am baut cafea...

Caut carti despre cum se curata cafeaua;

Nu gasesc si cred ca o bat cu nuiaua...

O bat azi, o bat si maine si am draci!

Lua-u-ar naiba sa o ia ce sa ii faci?

Duc covoru-afara unde ploua cu galeata;

Las, poate c-asa se va lua si pata.

Cand il iau in casa-n dormitor,

Ma impiedic si cad chiar pe covor.

Dau cu nasul chiar in pata de cafea.

Frate, asta e ciudat! Miroase a vopsea.

Imi aduc aminte ieri sa fii pictat ceva...

Rad si stau in continuare pe covorul ud, plin de vopsea.