Iluzia unei tinere..

O alta ora tarzie din noapte in care-as vrea sa scriu niste versuri trece;

Caci ma gandesc la noi si nu am ispiratie. De ce sa ma prefac ca scriu scenarii de iubire, de despartire?

Cand pot scrie simplu-aceste versuri care nu ma intereseaza daca rimeaza sau nu...Pentru ca aminirea ta mi-e vaga.

Muzicalitatea versurilor de altadata nu-si mai are rostul pe pagina asta mazgalita de mainile mele flamande de adevar.

Pasiunea, nici ea nu-si are rostul aici. Asta e o pagina vaga si urata; despre sentimente-n praf fara vreo intersectie cu lumea reala.

Nici visele mele cu tine nu le mai pot asterne c-un simplu creion pe-o foaie alba, caci ce rost ar avea daca nu se-ndeplinesc?

Pagina asta in curand inexistenta, va fi pentru tine ceva normal, amuzant probabil, caci nu-ti vei da niciodata seama...

O s-o pun pe masa si o sa astept sa o citesti...ca de fiecare data...in curand se va umple de praf, biata, si mi-am obosit manutele degeaba scriind ceva in ea, ce practic, nu te-intereseaza, caci ai un suflet mult prea rece..

O s-o numesc scrisoare de multumire. Sterg tot ce am scris pana acum si scriu ceea ce urmeaza:

Iti multumesc ca nu te gandesti la mine, ca nu ma suni, ca nu ma placi, nu ma suporti, nu ma iubesti. Caci viata e vesnica si noi suntem nemuritori si ai timp sa ma iubesti si 500 de ani... Cred ca daca omul ar fi muritor, m-ai iubi, am incerca sa ne unim destinele catre infinit si ne-am bucura de ultimele clipe de viata.

Dar, cum suntem nemuritori, avem timp sa ne iubim mai in colo, cum zici tu... peste-o vecie.

Dac-am fi muritori, ti-as transforma putinii ani pe care ii traim intr-un adevarat colt de rai si jur ca n-ai regreta.

Dac-am fi batrani, te-as iubi neconditionat si ti-as oferi chiar si bastonul meu. Te-as lasa sa-mi citesti poezii, povesti si ti-as sterge ochelarii aburiti de atata sudoare. Am depana amintiri, stand imbratisati intr-un fotoliu, langa foc, intr-o toamna...

Dac-am fi muritori si-am fi adulti am locui amandoi intr-o casuta langa malul marii, ca seara, cand soseste, sa ne gaseasca plimbandu-ne pe plaja, macand inghetatata , alergand, inotand.

Dar, cum nu suntem muritori, nu ne iubim, caci nu ai timp de mine-acum, ci peste-un veac.

Dar...?! Dac-am fi doi adolescenti muritori?Oare ce am face?

Pai cred ca ne-am da seama ca viata trece cat ai clipi si nu am fi asa pretentiosi, gelodi, egoisti, fricosi... Am spune...Si dac-am incerca? Si am uita de tot, de toate, si ne-am iubi in fiecare zi, caci adolescenta e ce amai frumoasa etapa a vietii unui muritor.

Dac-as fi o adolescenta, as fi frumoasa, visatoare, amuzanta... Si... as mai face ceva. M-as indragosti de tine, pai ce altceva sa fac?...Dac-as fi o-adolescenta muritoare, as muri-n bratele tale.

Dar tu ce ai face?Mi-ai zambi?Mi-ai vorbi?Mi-ai fura un sarut?Mi-ai scrie poezii? Mi-ai cumpara ciocolata? Ne-am distra impreuna, am alerga, am dansa, ne-am privi, am sta imbratisati?Stii, chestii pe care le fac muritorii...

Sau ai avea un suflet rece si nu ti-ar pasa de mine, nu mi-ai sterge lacrima cand iti duc dorul, m-ai ignora?

Nu cred..este imposibil asa ceva! Cum sa nu iubesti tu o muritoare, ce-ti cade-n bratele tale?

Si as mai face ceva...ti-as oferi zambetul meu in fiecare zi. Ti-as da mana mea, sa ma prinzi cu-a ta, sa te prind cu-a mea, si sa-mi zambesti asa.

:)