Tabloul

De ce tot stai in continuare pe perete,

Holbandu-te la mine?

Nu pot nici sa respir, sa stau, sa scriu sau

sa gandesc

Atunci cand ochii pe perete-ti intalnesc

in fiecare clipa.

E mare-al tau portret.

Se-ntinde pe tot peretele opus ferestrei,

iar dimineata soarele-si revarsa prima lui raza

pe chipul tau, luminandu-l,

si ajunge chiar sa ma orbeasca,

de nu-ti mai intalnesc ochii.

Iar seara intuneca toata camera 

si numai tabloul tau

parca prinde viata.

Ochii-ti devin acum furiosi, 

privirea fixa si atintita incontinuu catre mine...

Mi-e frica noaptea cand ma uit la tine.

Mi-e frica sa-ti dau jos tabloul;

poate se pune la loc singur.

Este interesant de ciudat ca noaptea am cosmaruri

cu tabloul de tine!

ca vine spre mine...

Ma trezesc... E luna plina.

Privirea automat mi se intoarce pe peretele tau.

Ma ingrozesc. Tabloul nu se afla pe perete.

Nu-mi amintesc sa fii incercat macar sa-l dau vreodata jos.

Sau oare...s-a dat singur jos? Raman intepenita.

Privirea-mi ramane muta pe peretele gol.

Sunt ingrozita... Nu vreau sa privesc acum in alta parte!

E noapte cu luna plina. Tremur. Mi-e frica.

Ceva ma-nteapa...si nu e perna moale.

Ma uit in jur...

Niste ochi sunt atintiti catre mine de parc-ar vrea sa ma ucida.  Aoleu!

Tablou-i in pat cu mine.